Informaţii despre pensia germană de ghetto găsiţi în mai multe broşuri informative precum ZRBG 121 şi ZRBG 122 în limba germană şi engleză (broşurile pot fi accesate aici), precum şi în lămuririle oferite de Ambasada Germaniei în România în dată de 25 februarie 2015 (NEU-25.02.15-DEU și NEU-25.02.15-ROU)

Informaţii suplimentare mai puteţi găsi în următoarele articole:

Glatzel, Brigitte (2010), 'Voraussetzungen für Rentenzahlungen an Ghettoarbeiter. Klärung durch die Entscheidungen des BSG vom 2./3. 6. 2009', NJW. Neue Juristische Wochenschrift, (17), 1178-81. (aici)
von Renesse, Jan-Robert (2010), 'Wiedergutmachung fünf vor zwölf: das "Gesetz zur Zahlbarmachung von Renten aus Beschäftigungen în einem Ghetto"', în Jürgen Zarusky (ed.), Ghettorenten. Entschädigungspolitik, Rechtsprechung und historische Forschung (Oldenbourg), 13-37. (aici)

Rezumând, aceasta este o pensie pentru muncă voluntară prestata în ghetto-urile din Transnistria. Nu este o despăgubire care să fie transmisibila. Prin urmare, şanse să obţină aceasta pensie nu au decât strict supravieţuitorii deportărilor, în niciun caz urmaşii (copiii, nepoţii, strănepoţii, cum, din păcate, greşit se crede). Singurii care ar putea obţine o pensie de urmaş sunt văduvii/văduvele, dar cu condiţia ca aceştia să fi fost cununaţi legal (ceea ce, din păcate, se întâmplă foarte rar printre romii deportaţi).
În mare, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1) să fi fost deportat în Transnistria. Cu excepţia văduvei/văduvului (cu condiţia să fi fost cununaţi legal), ceilalţi urmaşi (copii, nepoţi, strănepoţi etc) nu sunt eligibili.
Pentru dovedirea deportării nu sunt acceptate declaraţiile martorilor. În schimb, solicitantul poate anexa la propriul dosar de pensie alte dovezi precum:

1.1. copie după extrasul de la arhivele naţionale centrale sau locale (din judeţele de pe raza cărora au fost deportaţi). Datele de contact ale arhivelor centrale şi judeţene le găsiţi aici. Dacă nu dispuneţi de un asemenea document, solicitaţi arhivelor respective să vă elibereze un extras care să ateste că aţi fost deportat. Un asemenea model de cerere către arhive găsiţi aici. În baza acestor cereri, Arhivele caută informaţii despre foştii deportaţi şi, dacă i-au identificat, pot elibera un extras legalizat potrivit căruia petentul a fost deportat. Acest atestat (obţinut contra sumei de 45 de lei, pe care o putem achita noi, din fondurile proiectului) va fi inclus în dosarul de pensie care va fi înaintat Casei de Pensii cărora petenţii le sunt arondaţi.

1.2. copie după Hotărârea Casei de Pensii (în baza căreia i se recunoaşte calitatea de deportat în Transnistria, conform Legii 189/2000). Doar cuponul de pensie nu este suficient, întrucât acesta nu menţionează clar dacă solicitantul este beneficiarul Legii 189/2000, existând mai multe feluri de legi speciale. Dacă nu mai aveţi Hotărârea Casei de Pensii, adresaţi-vă Casei de Pensii pe raza căreia domicilati şi solicitaţi eliberarea unui duplicat. Acesta vi se va elibera gratuit, dar trebuie să menţionaţi clar numele, prenumele, CNP şi numărul dosarului de pensie. Un model pentru o astfel de cerere găsiţi aici. Completat, el poate fi trimis prin poştă sau email Caselor de Pensii. Pentru rapidă identificarea a dvs, este necesar ca în cererea adresată Casei de Pensii să menţionaţi CNP şi numărul dosarului de pensie (le găsiţi pe cuponul de pensie).

1.3. alte dovezi că a beneficiat în trecut şi de alte despăgubiri, deci că a fost deja verificat şi de alte autorităţi, care i-au recunoscut calitatea de deportat. Asemenea dovezi pot fi:

a. copie xerox după înştiinţarea venită de la Agenţia “Împreună" din Bucureşti care, în 2001, a intermediat acordarea către supravieţuitorii romi a unor ajutoare umanitare în valoare de 1000 DM (511 euro) din partea statului german.

b. copie xerox după cecurile venite de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie/ Geneva prin care unii supravieţuitori romi au fost despăgubiţi cu 1200 euro, 5500 euro.

2) să fie în viaţă în momentul depunerii dosarului

Pentru a verifica acest lucru, Casele de Pensii din Germania se folosesc de o aşa-zisă Lebensbescheinigung (un formular care poate fi descărcat de aici). Supravieţuitorul rom al deportărilor în Transnistria completează prima parte a formularului şi solicită ca o autoritate a statului să verifice corectitudinea informaţiei (dacă este încă în viaţă) şi să contrasemneze/ stampileze acest formular. Apoi formularul este şi el anexat dosarului de pensie. Există mai multe autorităţi locale pe care Casele de Pensii germane le acceptă: primăria, spitalul, biserica, notariatul, reprezentantele diplomatice germane în România (Ambasadă, Consulat) etc. Iniţial, acest formular era doar în germană şi engleză, dar, întrucât autorităţile locale adeseori refuzau semnarea/ stampilarea sub pretextul necunoaşterii limbilor străine, în urma demersurilor Centrului de Resurse pentru Comunitate, Casele de Pensii germane au aprobat formularul în limba germană şi romană mai sus ataşat.
Dacă supravieţuitorului rom i se acceptă cererea şi va primi această pensie de ghetto, pensia îi va fi acordată doar acestuia şi numai pe timpul vieţii sale. Pentru a se asigura că aceasta pensie nu va fi încasata de persoane neîndreptăţite (urmaşi), Casele de Pensii vor trimite periodic, de mai multe ori pe an, asemenea formulare care vor trebui imediat completate, verificate, semnate, stampilate de o autoritate locale şi trimise de supravieţuitori către Casa de Pensii din Germania. În cazul netrimiterii acestui formular completat, pensia va fi sistata, presupunându-se că persoana în cauză a decedat.

3) să fi muncit voluntar în ghetto-urile din Transnistria.

3.1. varsta: fiind vorba de o pensie, supravieţuitorul care o solicita trebuie să fi fost suficient de mare în Transnistria încât să poată fi crezut când susţine că a muncit în perioada deportării. Evident, un copil născut în Transnistria, sau având un an în momentul deportării, nu are nicio şansă să obţină o astfel de pensie pentru simplul motiv că nu poate demonstra că ar fi putut presta vreo muncă “în burta mamei". În principiu, cu cât supravieţuitorul era mai mic în Transnistria, cu atât i se diminuează şansele de a beneficia de o asemenea pensie. Nu există niciun supravieţuitor care, născut după 1940, să fi primit această pensie. Există însă cazuri când persoane născute în 1940 au primit pensia, dar suma este foarte mică: circa 20 euro (90 lei)/lună). Decizia rămâne la latitudinea Casei de Pensii germane.

3.2. munca voluntară şi remunerata: pentru a fi eligibili, solicitanţii romi trebuie să descrie cum şi unde şi-au găsit de lucru, cum erau plătiţi pentru munca lor etc. Sunt refuzate cererile acelor supravieţuitori care menţionează că au muncit forţat (pentru munca forţată s-au acordat deja despăgubirile oferite prin OIM-Geneva şi nu se va acorda această pensie). În schimb, au şanse acei supravieţuitori care descriu muncă, faptul că, muncind, aveau şansa de a primi mai multe alimente decât atunci când nu lucrau etc. Se consideră a fi fost munca remunerată în Transnistria dacă supravieţuitorul a fost plătit nu doar în bani, ci şi în alimente, haine, dacă poate dovedi că au trăit ceva mai bine când şi-au găsit de lucru decât atunci când nu au lucrat etc. Aceste informaţii cât mai detaliate despre Transnistria, muncă, condiţiile de viaţă etc trebuie să se regăsească într-o declaraţie notarială dată de supravieţuitor pe proprie răspundere. În principiu, cu cât declaraţia este mai amănunţită şi se dovedeşte a fi credibilă, cu atât şansele de a fi aprobată aceasta pensie sunt mai mari. Declaraţia notarială va fi făcută în limba romană. Casele de Pensii din Germania se vor ocupa de traducerea acestora în limba germană.

4) să aibă un minim de vechime în munca de 60 de luni.

Casele de Pensii din Germania considera a fi vechime în munca nu doar perioada în care s-a muncit efectiv în Transnistria, ci şi perioada totală petrecută în Transnistria, inclusiv timpul petrecut pe drumul în şi dinspre Transnistria. Dar, de obicei, perioada deportării variază între 18-24 luni. Autorităţile germane sunt dispuse să ţină cont şi de vechimea în munca după revenirea în România. Practic, supravieţuitorul rom care solicită aceasta pensie trebuie să demonstreze că însumează cel puţin 60 de luni (cinci ani) de vechime în muncă, recunoscută cu acte. Pentru aceasta pot fi însumate:

4.1. perioada deportării în Transnistria (echivalata cu vechimea în muncă) şi

4.2. munca depusă ulterior în România. Ideal ar fi să demonstreze această vechime cu Hotărârea sau Decizia Casei de Pensii, în care se menţionează clar perioada în care solicitanţii au muncit şi şi-au plătit asigurările sociale. În lipsa acestora, este bine ca supravieţuitorii să caute orice altă dovadă că au muncit şi îndeplinesc această condiţie a vechimii în munca: Carnet de Asigurat, Autorizaţii de muncă, Livret militar etc.